
Comunicat de presa, 11 decembrie 2008
În data de 13 decembrie, ora 12 în incinta ASEM, Sala Senatului, bloc A, et.3 va avea loc cel de-al treilea Dialog Public organizat de ThinkMoldova.
Dialogul public cu tematica “Business și politică” realizat cu participarea președintelui PLDM, Vlad Filat, în calitate de invitat, este destinat tinerilor cu atitudine civică care vor să participe la schimbarea spre bine a vieții din Moldova. Tinerii participanți vor avea șansa de a întreține o discuție dechisă cu invitatul, dialogul fiind centrat pe urmatoarele tematici: interacțiunea între mediul de afaceri și politică în RM, schimbările care pot fi întreprinse de oamenii de afaceri avînd mandat în Parlamentul RM.
Proiectul „Dialoguri publice” organizat sub egida ThinkMoldova are drept scop facilitarea dialogului între tineri și personalitățile notorii din RM: politicieni, economiști, oameni de arta, jurnaliști, etc. în vederea promovării intereselor tinerilor și realizării imbunatățirilor la nivel de politici de tineret naționale.
ThinkMoldova reprezintă o platformă apolitică, realizată în exclusivitate de tineri cu atitudine civică care au ca misiune implicarea generației tinere din RM în procesul de luare a deciziilor în vederea realizării schimbărilor la nivel social, economic, cultural, schimbări care vor duce la îmbunătîțirea calității vieții din RM.
Partenet media ThinkMoldova este portalul de știri UNIMEDIA

Pentru mai multe detalii accesati : www.thinkmoldova.org

