Cum am promis unor vizitatori ai blogului meu, voi prezenta informaţii despre un alt oraş istoric al Italiei. Acesta este – Veneţia (în italiană Venezia) principalul oraş al regiunii Veneto şi al Italiei nord-orientale. Veneţia are 266.181 locuitori şi este capitala provinciei cu acelaşi nume. Întregul oraş şi întreaga lagună a fost declarată, în 1979, patrimoniu al umanităţii de către UNESCO. Aşezată la graniţa culturală cu Imperiul Bizantin, şi-a dezvoltat un puternic spirit de independenţă care a dus la formarea unui oraş stat. Şeful guvernului era dogele (din latină dux), teoretic ales pe viaţă, dar în practică, adesea constrâns să renunţe la propriul mandat ca urmare a unor rezultate nesatisfăcătoare ale propriului guvern. Ceea ce consider eu seminţe ale democraţiei.
Azi oraşul Veneţia este împărţit în şase cartiere: Dorsoduro, Santa Croce, San Polo, San Marco, Cannaregio şi Castello, cuprinzând 118 insule, 354 poduri şi 177 canale. Piaţa San Marco poate fi considerată “centrul centrului” oraşului, una dintre cele mai frumoase din lume. Aici se găseşte Bazilica San Marco, Palatul Ducal şi clopotniţa bazilicii. Majoritatea pozelor pe care le am făcute sunt din această piaţă. Un alt simbol al oraşului este Podul Rialto pe care se găsesc magazine. Alte importante monumente veneţiene sunt: Arsenale, Bazilica Santa Maria della Salute şi Bazilica Santa Maria gloriosa dei Frari. Canalele principale ale oraşului sunt: Canal Grande şi Canale della Giudecca. Primul împarte în două oraşul trasând un S, al doilea separă centrul vechi de insula Giudecca. Alte puncte demne de reţinut sunt insulele Murano, Burano, Torcello, Lido di Veneţia şi Pellestrina. Torcello, considerată cea mai mică dintre insulele lagunare, are un nobil trecut, chiar dacă azi are câteva zeci de locuitori. Pellestrina delimitează impreună cu Lido, peninsula Chioggia şi peninsula Jesolo, de lagună. Lido di Veneţia este o fâşie de pământ care se întinde în mare. Aici se poate merge cu maşina şi se poate face plajă, dar această porţiune mai mult se aseamănă unui litoral cu afaceri derivate, decât un oraş obişnuit. Burano atrage repede atenţia prin casele viu colorate, fiind faimoasă şi pentru broderiile sale. Murano este poate cea mai faimoasă insulă din Lagună, cu o tradiţie importantă în prelucrarea artizanală a sticlei. Această minunată sticlă o puteţi găsi şi sub denumirea de “sticlă Veneţiană”, tot ea este una din principalele mărfuri spre export în porturile din regiunea Veneţiei. Oraşul lagunar Veneţia are fracţiuni pe litoral: Mestre şi Marghera. Cea de a doua de fapt reprezentând un cartier nou a oraşului Mestre, şi mai mult e o zonă industrială a acestuia. Dar spre deosebire de RM acesta este mult mai populat decât zonele respective de la noi. Vorbesc acesta deoarece barurile, restaurantele şi alte localuri sunt foarte mari, foarte moderne şi au clienţi toată săptămâna, astfel autorităţile au prins mai mulţi iepuri odată. Fluidizarea traficului şi evitarea ambuteiajelor rutiere, concentrarea tuturor cluburilor de noapte într-o singură regiune şi principalul în afara oraşului, păstrarea zonei industriale populată şi îngrijită, diversificarea timpului liber practic a angajaţilor industriilor şi producătorilor din zonă. De curând pe lingă drumuri bune, parcuri, zone de agrement o să mai circule şi tramvaie moderne (cu tracţiune electrică) care rulează pe o singură şină. Acesta va facilita cu mult transportul urban din regiune. Despre acesta voi reveni într-un articol separat şi îţi voi explica cum funcţionează, cu siguranţă că e de mii de ori mai bun ca în RM.
Vorbind de a prima fracţiune de litoral – Mestre, pot spune că şi acesta este o parte a istoriei veneţiene, dar mai moderne, căci după ce au plecat duşmanii bizantini, unii din cei stabiliţi în Venezia s-au reîntors pe pământurile natale şi au construit o localitate mica înconjurată de un zid, care astăzi şi este centrul istoric al oraşului. Mestre are ca legătură cu Venezia un pod mare şi ca lungime şi ca lăţime ce poartă denumirea de „Ponte della Liberta” simbolic, nu?! Are 4 benzi de circulaţie pentru transport auto (2×2) şi tot 4 linii pentru calea ferată. Lungimea podului e de circa 5 km pe linie dreaptă.
Acum să-ţi explic de ce veneţienii beau mult vin. În timpurile când populaţia era prizonieră pe insulele veneţiene, în pieţele oraşului construit pe apă, se făceau rezervoare de apă – ceea ce reprezintă nişte fântâni mici, cu tuburi din piatră ce vin de la colţurile caselor din împrejurime, astfel toată apa de ploaie putea fi acumulată în fântâniţele acestea. Dar aristocraţia de atunci avea nevoie de altceva mai deosebit decât ceea ce consumă clasa muncitoare, astfel fermierii au început să-şi mărească plantaţiile de viţă de vie. Ca rezultat peste ani, deja majoritatea populaţiei consumau doar vin. Să nu vă miraţi dacă o să vedeţi un italian în hipermarket cumpărând una sau două cutii de vin, lor aceasta le ajunge maxim pentru 2 săptămâni, nu ca la Moldova, nu?? Posibil acest fapt să fie unul din motivele longevităţii italienilor, pe lângă un alt motiv – alimentaţie sănătoasă; fără grăsimi biologice, cu multe produse marine, multe legume şi fructe, bucate foarte diverse şi cel mai important toate la un orar bine stabilit. La ei dejunul, prânzul şi cina sunt lucruri foarte importante, şi în aceste perioade de timp nimeni nu face altceva, nimeni nu lucrează, nimeni nu-l caută pe altul la telefon, toţi se respectă în sensul savurării pe deplin a ospăţului. Păcat mare că în Moldova oamenii nu ţin la ei, şi îşi strică sănătatea cu toate produsele chimice provenite din export.
Revenind la tema articolului, pot să adaug că în această perioadă toţi agenţii economici din zonă îşi măresc personalul pentru a face faţă fluxului de turişti, în pieţele oraşului se organizează expoziţii diverse, având ca motiv chiar şi viaţa banală de zi cu zi. Eu am rămas uimit de sculptatul în legume, puteţi vedea şi nişte poze cu maestrul în cauză în galeria mea printre ultimele fotografii. Toţi şoferii, şi cei de autobuze, şi cei de bărci – transport unic în Venezia, cunosc cel puţin o limbă străină, dar de obicei fiind engleza. Străduţile din oraş fiind foarte mici, impun turiştii în orele de vârf să meargă cot la cot pentru a ajunge la destinaţia dorită. În localurile publice ca cafenele, pizzerii, baruri şi altele se percep taxe adăugătoare de la 1.5 – 3 € pentru „statul la masă” adică în cazul în care serveşti ce doreşti în picioare la masa barmenului, atunci îţi plăteşti doar consumaţia, dar nici aceasta nu e prea ieftină(ca exemplu 2 beri şi 2 cafele pot să ajungă la 28€).
Uite cam aşa stau lucrurile, dacă ai întrebări, le aştept cu plăcere.
